money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursele din SUA deschid în urcare, sprijinite de datele privind vânzările cu amănuntul

Publicat la 14.07.2009, 15:13:28

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursele din SUA deschid în urcare, sprijinite de datele privind vânzările cu amănuntul
Datele de la deschidere au arătat că indicele Dow Jones a urcat cu 0,29%, la 8.355,78 puncte, iar indicele Nasdaq a crescut cu 0,24%, la 1.797,56 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 0,40%, la 904,63 puncte.

Excluzând vânzările de pe piaţa auto şi de componente auto, care au crescut cu 2,3%, vânzările cu amănuntul au urcat cu doar 0,3%, sub aşteptările analiştilor de 0,5%.

În acelaşi timp, indicele preţurilor la producător a urcat luna trecută cu 1,8%, mult peste aşteptări, marcând cea mai puternică performanţă din noiembrie 2007, arată datele Departamentului Muncii. Evoluţia indicelui a fost sprijinită de scumpirea puternică a preţului energiei. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile la producător au scăzut, totuşi, cu 4,6%.

De asemenea, Goldman Sachs Group Inc. a anunţat marţi un profit aferent celui de-al doilea trimestru ce s-a situat peste estimările analiştilor, rezultatul fiind sprijinit de tranzacţii şi subscrieri de acţiuni.

Profitul net în intervalul de trei luni încheiat în 26 iunie a fost de 3,44 miliarde dolari, sau 4,93 dolari/acţiune, conform unui comunicat al băncii. Analiştii mizau pe un profit de 3,65 dolari/acţiune. În al doilea trimestru din 2008, banca a obţinut un profit de 2,09 miliarde dolari.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite