Conform datelor de la închidere, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a scăzut cu 3,79%, la 7.552,60 puncte, iar indicele Nasdaq a coborât cu 4,15%, la 1.470,66 puncte.
La rândul său, indicele Standard & Poor’s a scăzut cu 4,56%, la 789,17 puncte.
Deprecierile puternice de pe pieţele din SUA vin în contextul în care preşedintele american Barack Obama a semnat marţi amplul plan de relansare economică, în valoare de 787 de miliarde de dolari, care reprezintă, în opinia sa, "începutul sfârşitului" pentru cea mai gravă criză cunoscută de Statele Unite în ultimele decenii.
Obama însuşi a recunoscut că prima economie mondială nu a scăpat de consecinţele crizei, iar americanilor le-a reamintit realităţile dure ale momentului şi ameninţarea falimentului ce planează asupra constructorilor de automobile din ţară.
"Nu voi pretinde că această zi marchează sfârşitul problemelor noastre economice. Nu reprezintă decât o sumă a ceea ce vom face pentru a redresa situaţia economică", a declarat Obama cu puţin timp înainte de a semna legea la Denver, în Colorado, permiţând punerea în aplicare a acestui plan care constă din investiţii în marile şantiere publice pentru a crea locuri de muncă şi din deduceri fiscale pentru a stimula consumul.
Aprobarea acestui plan, săptămâna trecută, în Congres a reprezentat un succes pentru Obama, care a depus eforturi pentru a obţine adoptarea sa. El şi-a pus semnătura pe lege chiar în oraşul unde a adus speranţa de schimbare pentru milioane de americani când a acceptat să-şi reprezinte partidul la alegerile prezidenţiale.
Economia americană, care a pierdut 3,6 milioane de locuri de muncă de la începutul recesiunii, este totuşi departe de a se afla la capătul crizei. Obama însuşi a insistat asupra faptului că acest plan nu va fi decât una dintre componentele activităţii guvernamentale.
Sursa: NewsIn
Bursele din SUA s-au prăbuşit la minime nemaiatinse din noiembrie 2008
Publicat la 18.02.2009, 06:30:28
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
