Indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 0,7% în primele minute de tranzacţionare, urmărind declinul pieţelor din Asia şi al preţurilor tranzacţiilor futures cu acţiuni de pe Wall Street.
"Traderii sunt încă nervoşi. Orice ştire negativă ar putea declanşa o nouă ieşire. Desigur, orice clătinare a datelor pe retail din SUA sau a încrederii ar putea fi catalizatorul unei noi runde de vânzări", comentează un analist al IG Markets Melbourne.
Economiştii estimează că vânzările retail din SUA au crescut cu 0,5% în iulie, datele oficiale urmând să fie anunţate la Washington în a doua parte a şedinţei bursiere din Europa. Totodată, analiştii anticipează scăderea încrederii consumatorilor americani în august.
Franţa, Spania, Italia şi Belgia au impus, de vineri, interdicţii temporare sau pe perioadă nedeterminată pe vânzarea în lipsă (short-selling) a acţiunilor mai multor companii financiare, încercând să stabilizeze pieţele după ce acţiunile băncilor franceze au fost destabilizate în ultimele zile de zvonuri privind lichiditatea şi expunerea la criza datoriilor de stat.
Un factor de optimism este o întâlnire programată pentru marţi între preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel, pieţele aşteptând noi semnale pozitive privind măsuri de rezolvare a crizei datoriilor de stat din zona euro.
Eurostat va prezenta în jurul prânzului datele privind producţia industrială din UE şi zona euro pentru luna iunie, economiştii estimând stagnarea indicatorului.
Bursele europene au deschis în scădere
Publicat la 12.08.2011, 07:39:10
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
