Astfel, în prima parte a zilei, FTSE-100, principalul indice al bursei din Londra, creştea cu 0,18%, la 5.321,97 puncte, indicele DAX, al bursei din Frankfurt, câştiga 0,02%, la 6.167,40 puncte, iar indicele parizian CAC 40 înregistra o creştere de 0,31%, la 3.618,29 puncte.
Bursele europene au început săptămâna în creştere, pe fondul aprecierii titlurilor bancare, după ce numai şapte instituţii financiare europene din 91 au picat testele de stres efectuate de autorităţile europene. Aceste bănci ar putea avea nevoie de fonduri proprii suplimentare de până la 3,5 miliarde euro, în timp ce restul instituţiilor financiare supuse la respectivele scenarii au trecut cu bine testul.
În Japonia, bursa a încheiat şedinţa de luni pe verde, stimulată de rapoartele trimestriale pozitive publicate de companiile americane şi de rezultatele bune obţinute de băncile europene în cadrul testelor de stres, informează Boursorama.
Potrivit datelor de la închidere, indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,77%, la 9.503,66 puncte, iar indicele extins Topix a încheiat şedinţa cu o creştere de 0,55%, ajungând la 845,88 puncte.
Pieţele americane de acţiuni au încheiat şedinţa de vineri în creştere, pe fondul publicării unor rezultate ale companiilor din sectorul industrial considerate pozitive de specialişti. Astfel, majoritatea companiilor care au publicat la sfârşitul săptămânii trecute rezultatele trimestriale au anunţat creşteri peste aşteptările analiştilor. De asemenea, investitorii americani au fost încurajaţi şi de publicarea rezultatelor testelor de stres efectuate asupra celor 91 de instituţii bancare europene.
Astfel, indicele Dow Jones a câştigat 0,99%, la 10.424,62 puncte, indicele Nasdaq, dominat de titluri tehnologice a avansat cu 1,05%, până la 2.269,47 puncte, iar indicele extins S&P 500 a crescut cu 0,82%, la 1.102,66 puncte.
Bursele europene au deschis pe verde în prima şedinţă după publicarea rezultatelor testelor de stres
Publicat la 26.07.2010, 08:52:39
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
