Acţiunile europene au pus capăt declinului care durează de cinci zile, alimentate de preţurile în creştere ale mărfurilor, de speranţele unei salvări iminente a asiguratorului de obligaţiuni Ambac şi de statisticile încurajatoare despre sectorul american de servicii.
Indicele celor mai bine cotate acţiuni din Marea Britanie a crescut cu 1,5%, susţinut de discuţiile despre oferta Liberty International, precum şi de statisticile surprinzătoare venite din partea sectorului american de servicii. Indicele FTSE 100 a încheiat şedinţa la 5.853,5 puncte, în urcare cu 85,8 puncte, adică 1,49%.
Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a închis şedinţa în urcare cu 1,66%, la 1.301,17 puncte, deşi este situat in continuare mai jos cu 14 procente, în acest an.
Acţiunile bancare şi mărfurile au adus cele mai mari câştiguri. Acţiunile HSBC s-au apreciat cu 2,5%, cele HBOS cu 5,7%, Societe Generale a urcat cu 3,3%, iar acţiunile BNP Paribas s-au apreciat cu 2,5%.
Sursa: NewsIn
Bursele europene au încheiat şedinţa de miercuri pe verde, după cinci zile de declin
Publicat la 05.03.2008, 19:00:19
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





