Indicele FTSEurofirst 300 al principalelor acţiuni europene a coborât cu 1,8%, la 796,40 puncte, după trei zile de câştiguri. În 2008, indicele a coborât cu 45%, ca urmare a crizei creditelor ce a forţat băncile să înregistreze deprecieri masive de active şi a generat pierderi.
"Statisticile economice dezamăgesc în continuare", a spus Georgina Taylor, strateg la compania Legal & General Investment Management. "Unele voci spun că am asista la o stabilizare, dar noi nu vedem aşa ceva", a adăugat Taylor.
Evoluţia acţiunilor bancare a determinat cea mai amplă scădere a indicelui, după şedinţele anterioare în care titlurile bancare se scumpiseră.
Titlurile băncii elveţiene UBS s-au depreciat cu 9,7%, după ce traderii au invocat o posibilă pierdere de 1 miliard franci elveţieni (865,1 milioane dolari), ca urmare a activităţilor de tranzacţionare din trimestrul al patrulea. Reprezentanţii UBS au refuzat să comenteze.
Acţiunile Lloyds Banking Group s-au ieftinit cu 12,2%, după ce în şedinţa de miercuri se apreciaseră cu mai mult de 50%, după comentariile pozitive ale unui analist de la Citigroup şi pentru că s-au potolit temerile privitoare la o naţionalizare a băncii.
Acţiunile Banco Santander, Barclays, Credit Suisse, Deutsche Bank şi HSBC au înregistrat ieftiniri cuprinse între 2,5% şi 6,3%.
Tilturile producătorului farmaceutic AstraZeneca s-au depreciat cu 6,3%, după ce grupul a afişat rezultatele financiare pentru trimestrul al patrulea. Compania a anunţat că va disponibiliza încă 6.000 de salariaţi şi a emis o estimare prudentă pentru vânzările din 2009.
Statisticile despre şomaj au adus noi dovezi ale problemelor economice. Numărul şomerilor din Germania a crescut cu 56.000 în ianuarie, pentru a treia lună consecutiv, acesta fiind cel mai mare avans din aproape patru ani.
Cât priveşte evoluţia de pe marile pieţe europene, indicele FTSE 100 al bursei londoneze a coborât cu 2,45%, la 4.190,11 puncte, indicele Dax al bursei germane, cu 2,01%, la 4.428,11 puncte, iar indicele CAC 40 al bursei pariziene, cu 2,15%, la 3.009,75 puncte.
Sursa: NewsIn
Bursele europene au închis în scădere, după deprecierea titlurilor bancare
Publicat la 29.01.2009, 18:34:33
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
