Indicele FTSEurofirst al principalelor acţiuni europene a închis şedinţa în scădere cu 0,7%, la 871,78 puncte, după ce a coborât până la un nivel minim de 859,83 puncte. Indicele a căzut cu aproape 45% în 2008.
Wal-Mart a afişat vânzări slabe în decembrie şi a revizuit în scădere estimările trimestriale, aşa cum au făcut şi alte lanţuri de magazine care au avertizat că rezultatele financiare din trimestrul al patrulea sunt mai slabe decât estimaseră iniţial.
"Jucătorii de pe pieţe nu sunt complet proşti atunci când se îngrijorează din cauza riscului unei recesiuni prelungite, pentru că mai ales din sectorul bancar vin veşti foarte proaste", a spus Andrew Bell, şeful departamentului de cercetare de la Rensburg Sheppards.
Dintre acţiunile ce intră în componenţa indicelui, cele din sectorul bancar au avut cele mai mari pierderi, titlurile Commerzbank depreciindu-se cu 10,9%, cele ale Deutsche Bank - cu 5,7%, în timp ce acţiunile Standard Chartered s-au ieftinit cu 6,5%, iar cele ale DT Postbank, cu 8,8%.



