Indicele paneuropean FTSEurofirst 300 a închis în coborâre cu 1%, la 902,55 puncte, evoluţia sa fiind afectată şi de încrederea consumatorilor americani, care a scăzut în iunie peste aşteptări.
Luni, indicele atinsese la închidere cel mai mare nivel din noiembrie 2008. FTSEurofirst 300 a urcat cu aproape 40% de la începutul lunii martie, când a atins un nivel minim record.
Pe marile pieţe ale continentului, indicele Footsie-100, al bursei din Londra, a scăzut cu 1,25%, la 4.588,48 puncte, în timp ce indicele CAC 40, al bursei din Paris, a coborât cu 1,23%, la 3.330,97 puncte. La Frankfurt, indicele vedetă DAX a pierdut 1,46%, la 5.174,74 puncte.
Pe segmentul bancar, titlurile BNP Paribas, Credit Suisse, UBS, Royal Bank of Scotland (RBS) şi Deutsche Postbank au înregistrat deprecieri cuprinse între 2,8 şi 5,5%.
Rezultatele neconcludente ale gigantului petrolier BP au afectat titlurile companiilor din domeniu. Acţiunile BP s-au depreciat cu 3,2%, în timp ce titlurile BG Group, Total şi Royal Dutch Shell au înregistrat ieftiniri cuprinse între 1,1 şi 2,8%.
Bursele europene au închis pe roşu, afectate de ieftinirea titlurilor bancare
Publicat la 28.07.2009, 18:23:33
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
