Deprecierea a fost, însă, limitată de un avans al cotaţiei titlurilor din sectorul farmaceutic, după ce Sanofi-Aventis a anunţat rezultate financiare peste estimările investitorilor, care au comentat pozitiv noua strategie de creştere a companiei. Acţiunile Sanofi s-au scumpit cu 8%, iar cele ale AstraZeneca, cu 1%.
Indicele FTSEurofirst 300 al principalelor acţiuni europene a închis şedinţa în scădere cu 0,2%, la 804,28 puncte, cel mai mic nivel înregistrat din 3 februarie.
"Atât timp cât nu vom primi semnale că s-a ajuns la o limită inferioară în ceea ce priveşte cheltuielile de consum şi cele de investiţii, cotaţia acţiunilor va fi foarte volatilă şi va fi 'blocată' pe o piaţă cu tendinţe de scădere", a declarat un manager de la KBL Richelieu, Alexandre Iatrides.
Acţiunile băncilor şi ale companiilor de asigurări au fost printre cele care au înregistrat cele mai ample deprecieri, după ce titlurile AXA s-au ieftinit cu 7,2%, iar ale Barclays, cu 4,3%.
Cât priveşte evoluţia de pe marile pieţe europene, indicele FTSE 100 al bursei londoneze a avansat cu 0,50%, la 4.234,26 puncte, indicele Dax al pieţei germane de capital, cu 0,54%, la 4.530,09 puncte, iar indicele CAC 40 al pieţei pariziene, cu 0,23%, la 3.027,72 puncte.
Sursa: NewsIn



