Indicele FTSEurofirst 300 al principalelor acţiuni europene a coborât cu 1,6%, la 671,51 puncte, cel mai mic nivel de la lansarea indicelui în iulie 1997.
"Investitorii sunt dezamăgiţi că politicile intervenţioniste ale guvernelor nu se corelează suficient de rapid", a declarat strategul-şef al companiei Brewin Dolphin, Mike Lenhoff.
"Piaţa este împovărată de cereri masive de lichidităţi şi de emisiuni de titluri ale companiilor, precum şi de titluri de stat", a spus Lenhoff.
Preţul petrolului, care a coborât cu 10% luni, nu a mai reuşit să urce. Astfel, ţiţeiul s-a tranzacţionat în jurul cotaţiei de 40 dolari/baril, din cauza îngrijorărilor cu privire la cerere, în contextul crizei economice mondiale.
Acţiunile BG Group s-au depreciat cu 5,3%, în condiţiile apropierii unei concretizări a preluării unei firme australiene, Pure Energy.
Titlurile BP s-au ieftinit cu 4,1%, după un anunţ referitor la revizuirea ţintei pentru producţia pe termen scurt de petrol şi de gaze naturale, deoarece ieftinirea petrolului i-a determinat pe reprezentanţii companiei să regândească planurile de investiţii.
Acţiunile Total, Eni, Royal Dutch Shell şi Statoil au înregistrat deprecieri cuprinse între 2,3% şi 4,6%.
Acţiunile băncilor, ale căror evoluţii au fost afectate cel mai grav de scăderile ce însoţesc criza pe pieţele de capital, s-au depreciat, de asemenea.
Titlurile HSBC, care s-au ieftinit luni după ce banca a anunţat că va face o emisiune de acţiuni de 12,5 miliarde lire sterline, s-au depreciat cu încă 1%.
Titlurile Lloyds, Credit Suisse, UniCredit şi Barclays au înregistrat scăderi cuprinse între 2,5% şi 7,9%.
Cât priveşte evoluţia de pe marile pieţe europene, indicele FTSE 100 al bursei londoneze a coborât masiv, cu 3,14%, la 3.512,09 puncte, indicele Dax al pieţei germane de capital a scăzut cu 0,52%, la 3.690,72 puncte, iar indicele CAC 40 al bursei pariziene, cu 1,04%, la 2.554,55 puncte.
Un studiu al analiştilor grupului bancar UniCredit arată că "nesiguranţa cu privire la ramificaţiile financiare ale măsurilor de salvare pentru bugetele guvernelor şi incertitudinea referitoare la modul în care vor fi gestionate diferitele tranşe de capital ale băncilor în cazul naţionalizării creează presiuni asupra pieţei".
Sursa:NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.