money.ro
Actualitatemoney.ro

Bursele europene au terminat pe verde vineri, cu 7,1% sub nivelul de săptămâna trecută

Publicat la 16.01.2009, 19:40:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursele europene au terminat pe verde vineri, cu 7,1% sub nivelul de săptămâna trecută

Indicele FTSEurofirst 300 al principalelor acţiuni europene a închis şedinţa în avans cu 1,2%, la 805,64 puncte. Indicele, care a coborât cu 7,1% în timpul săptămânii, a pierdut de la începutul anului 3,2%.

Acţiunile companiilor de materii prime au fost printre cele care au avut cele mai mari câştiguri, după ce titlurile Xstrata s-au scumpit cu 6,6%, ale Total, cu 1,8%, iar cele au Rio Tinto au avansat cu 7,5%.

Titlurile băncilor au pierdut câştigurile din prima parte a şedinţei bursiere şi s-au tranzacţionat pe roşu în a doua parte a şedinţei, în condiţiile în care vestea pozitivă, că Bank of America a primit o injecţie de capital guvernamental de 20 miliarde dolari nu a putut contrabalansa temerile privitoare la starea sectorului bancar.

Acţiunile Barclays s-au depreciat cu 18%, iar cele ale Royal Bank of Scotland, cu 13%.

Şi acţiunile băncilor irlandeze s-au ieftinit, după ce Irlanda a naţionalizat Anglo Irish Bank, din cauza temerilor că banca ar putea intra în faliment. Acţiunile Allied Irish Banks s-au depreciat cu 24%, iar cele ale Bank of Ireland, cu 12%.

"Vom asista la naţionalizarea mai multor bănci, trebuie ca acest lucru să se întâmple", a spus Gary Dugan, şef al operaţiunilor internaţionale ale Merrill Lynch Wealth Management pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

În ceea ce priveşte evoluţia de pe marile pieţe europene, indicele FTSE 100 al bursei londoneze a avansat cu 0,63%, la 4.147,06 puncte, indicele Dax al pieţei germane de la Frankfurt, cu 0,68%, la 4.366,28 puncte, iar indicele CAC 40 al bursei pariziene, cu 0,70%, la 3.016,75 puncte.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite