money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursele europene deschid în urcare, atingând noi valori record ale acestui an

Publicat la 28.12.2009, 09:20:27

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursele europene deschid în urcare, atingând noi valori record ale acestui an
Astfel, în prima parte a şedinţei de luni, indicele CAC 40, al bursei din Paris, creştea cu 0,71%, la 3.940,54 puncte, în timp ce indicele Dax, al bursei din Frankfurt, avansa cu 0,74%, la 6.001,38 puncte, depăşind pentru prima oară după septembrie 2008 pragul simbolic de 6.000 de puncte.

Bursa din Londra a rămas închisă din data de 24 decembrie, când a încheiat în creştere cu 0,56%, până la 5.402,41 puncte.

În Japonia, bursa a încheiat şedinţa de luni în creştere puternică, la cel mai înalt nivel din ultimele patru luni, datorită unei uşoare deprecieri a yenului faţă de dolar şi după ce statisticile au indicat un nivel peste aşteptări al producţiei industriale.

Potrivit datelor de la închidere, indicele Nikkei 225 a avansat cu 1,33%, la 10.634,23 puncte, cel mai mare nivel atins din 26 august, iar indicele mai extins Topix a crescut cu 0,59%, la 914,78 puncte.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite