Bursa londoneză a deschis cu indicele Footsie-100 în scădere cu 4,84 puncte, sau 0,12%, la 4.203,71 puncte, în timp ce indicele vedetă al burseid in Frankfurt, DAX, a urcat uşor cu 0,15%, la 4.586,33 puncte, faţă de nivelul de 4.579,47 puncte, atins la închiderea şedinţei de marţi.

Indicele CAC 40 al bursei pariziene a avut o evoluţie stabiliă, urcând cu 0,05%, la 3.215,51 puncte.

În acelaşi context, indicele Nikkei 225 al bursei nipone a scăzut cu 55,19 puncte, sau 0,66%, la 8.273,22 puncte. Indicele Topix a coborât cu 8,01 puncte, sau 0,96%, la 827,43 puncte.

Bursa de pe Wall Street a încheiat şedinţa de marţi pe verde, pe o piaţă în care câştigurile prevăzute de Hewlett-Packard au determinat aprecierea acţiunilor europene, în ciuda temerilor privind economia globală.

Astfel, indicele Dow Jones a avansat cu 1,83%, la 8.424,75 puncte, în timp ce indicele Nasdaq a înregistrat o urcare cu 0,08%, la 1.483,27 puncte.

Indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 8,37 puncte, sau 0,98%, la 859.12 puncte.

Sursa: NewsIn