money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursele europene deschid pe roşu, pe fondul nervozităţii din pieţe

Publicat la 05.11.2009, 09:08:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursele europene deschid pe roşu, pe fondul nervozităţii din pieţe
Astfel, indicele FTSE-100, al bursei din Londra, a scăzut cu 0,82% după primele tranzacţii, la 5.066,07 puncte, indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a coborât cu 1,02%, la 5,388,66 puncte, iar indicele CAC 40, al bursei din Paris, a scăzut cu 0,92%, la 3.636,60 puncte.

În Japonia, bursele au închis şedinţa de joi în scădere, investitorii marcându-şi câştigurile înainte de publicarea cifrelor de şomaj din Statele Unite, şi în contextul aprecierii yenului faţă de dolar.

Potrivit datelor de la închidere, indicele Nikkei 225 a scăzut cu 1,29%, la 9.717,44 puncte, în timp ce indicele mai extins Topix a pierdut 0,72%, la 874,96 puncte.

Bursele din Statele Unite au încheiat ultima şedinţă în uşoară creştere, în contextul în care presiunea la vânzare s-a accentuat odată cu anunţul deciziei Federal Reserve de menţinere a ratei dobânzii cheie. Astfel, indicele Dow Jones, a crescut cu 0,31%, până la 9.802,14 puncte, iar indicele Standard & Poor's 500, a urcat cu 0,10%, la 1.046,50 puncte. Nasdaq Composite a pierdut 0,09%, ajungând la valoarea de 2.055,52 puncte.

Banca centrală americană, Federal Reserve, a anunţat miercuri că a menţinut dobânda cheie aproape de 0% şi a precizat că va ţine costul creditului la nivelul actual pentru o periooadă mai lungă, exprimându-şi încrederea că revenirea economică se consolidează. Instituţia a apreciat că economia a continuat să îşi revină după şedinţa anterioară de politică monetară, din luna septembrie.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite