Indicele bursier FTS Eurofirst 300, care include principalele acţiuni europene, a afişat, la finalul şedinţei, o scădere cu 3,2%. Este cel mai coborât nivel de la jumătatea lunii martie a acestui an şi cea mai mare cădere într-o zi de la jumătatea lunii mai 2003.
FTSE, principalul indice al Bursei din Londra, a coborât cu aproape 3% de la începutul anului şi se îndreaptă către a cincea cădere succesivă din această săptămână. Cea mai mare bancă ipotecară americană, Country-wide Financial, a anunţat că a îngheţat întreaga linie de credite, în valoare de 11,5 miliarde dolari, deoarece penuria de lichidităţi de pe piaţa financiară globală i-a limitat accesul pe termen scurt la fonduri.
Pe pieţele de capital europene, indicele DAX din Germania a căzut cu 2,4%, indicele britanic FTSE100 a coborât cu 3,8% iar indicele bursei pariziene a alunecat cu 3,3%. Tensiunea din pieţele internaţionale a fost generată, în mare parte, de extinderea problemelor din piaţa americană a creditelor ipotecare cu grad mare de risc.


