Astfel, indicele FTSE-100, al bursei din Londra, a închis în creştere cu 0,99%, până la 5.245,73 puncte, indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a urcat cu 1,27%, la 5.685,61 puncte, iar indicele CAC 40, al bursei pariziene, a câştigat 1,15%, la 3.721,45 puncte, potrivit AFP.
O notă de joi a Credit Suisse evalua expunerea băncilor europene pe datoria Dubaiului la 13 miliarde euro. Între timp, noi informaţii au apărut despre nivelul expunerii, cea mai mare fiind a băncilor britanice, în special RBS şi HSBC. În schimb, băncile franceze şi italiene au precizat că sunt puţin expuse pe Dubai.
Totuşi, analiştii sunt împărţiţi în ceea ce priveşte efectul cauzat de situaţia financiară dificilă a Dubaiului, care a cerut un moratoriu de şase luni pentru datoria sa. Unii experţi consideră, însă, că scăderea de joi a burselor, cu peste 3%, a fost o reacţie exagerată a pieţelor la informaţiile legate de Dubai.
Piaţa americană de capital erau, în schimb, în scădere în jurul orei 19:00, ora României: Dow Jones scădea cu 1,20%, indicele compozit Nasdaq cobora cu 1,22%, iar indicele mai extins Standard & Poor's 500 pierdea 1,37%.
Bursele europene încheie şedinţa în creştere, după corecţiile severe de joi
Publicat la 27.11.2009, 19:09:22
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
