Pe principalele pieţe, indicele Footsie-100 al bursei din Londra a câştigat 0,29%, la 4.947,34 puncte, indicele Dax, de la Frankfurt, a urcat cu 0,33%, la 5.481,73 puncte, în timp ce indicele CAC 40, a pieţei pariziene, a crescut cu 0,22%, până la 3.660,96 puncte.
Preţul aurului în tranzacţiile la termen cu scadenţa apropiată (septembrie) a urcat marţi la Bursa de Mărfuri din New York până la 1.006,90 dolari/uncie, nivel maxim din martie 2008, potrivit MarketWatch.com.
Aurul a fost susţinut de o serie de factori, între care şi slăbirea dolarului, care a pierdut teren până la cotaţii de peste 1,45 dolari/euro în tranzacţiile de marţi.
Tendinţa a fost urmată de alte metale şi de acţiunile firmelor din sectorul materiilor prime. Potrivit Bloomberg, evoluţia are drept cauză şi un raport publicat de Goldman Sachs, cea mai activă bancă pe piaţa materiilor prime, în care au fost îmbunătăţite prognozele, ca urmare a semnalelor ce indică "o revenire economică mai robustă decât se aştepta".


