Bursele europene închid pe roşu, după ce piaţa a fost cuprinsă din nou de panică
Publicat la 17.11.2008, 19:43:19
Astfel, indicele DAX al bursei din Frankfurt a coborât puternic cu 3,25%, la 4.557,27 puncte, iar indicele CAC 40 al bursei pariziene a închis şedinţa în scădere cu 3,32%, la 3.182,03 puncte, pe o piaţă instabilă şi puţin activă, în condiţile în care reuniunea G20 de la Washington de la sfârşitul săptămânii trecute nu a reuşit să readucă încrederea în rândul investitorilor.
În acelaşi context, indicele Footsie-100 al bursei londoneze a pierdut 100,81 puncte, sau 2,38%, până la 4.132,16 puncte.
Indicele paneuropean FTSEurofirst 300 a închis şedinţa de tranzacţionare în scădere cu 2,8%, la 835,93 puncte, potrivit Reuters. Acesta a pierdut mai mult de 44% anul acesta, afectat de criza creditelor.
Evoluţia acestuia a fost afectată în special de deprecierea acţiunilor băncilor, în contextul în care titlurile HBOS şi Royal Bank of Scotland (RBS) s-au depreciat cu 13,9%, respectiv 10,4%. Acţiunile Dexia s-au ieftinit cu 13,6%.
Şi zona euro a intrat în recesiune tehnică, cu două trimestre consecutive de scădere a economiei, în timp ce economiile Marii Britanii şi Statelor Unite urmează aceeaşi tendinţă negativă, iar creşterea din China s-a temperat puternic.
Economia japoneză, a doua ca mărime din lume, s-a comprimat în al treilea trimestru, intrând în prima recesiune din 2001, în urma măsurilor de reducere a costurilor luate de companiile naţionale.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
