money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursele europene închid pe roşu, pe fondul temerilor că recesiunea va afecta cererea de mărfuri

Publicat la 19.11.2008, 19:25:56

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursele europene închid pe roşu, pe fondul temerilor că recesiunea va afecta cererea de mărfuri

 

Indicele FTSEurofirst 300, al principalelor acţiuni europene, a încheiat şedinţa în scădere cu 4%, la 811.70 puncte. În acest an, indicele a scăzut cu circa 45%, după cinci ani consecutivi de creştere.

Băncile au fost cele mai grav afectate miercuri. Titlurile BNP Paribas s-au depreciat cu 12%, cele HSBC cu 8%, acţiunile Barclays au pierdut 13,5%, iar cele ale Societe Generale - 8,2%.

"Perspectivele sunt foarte slabe şi avertismentul de profit al BASF nu ajută încrederea din pieţe", a declarat Edmund Shing, analist în cadrul BNP Paribas.

BASF, cea mai mare companie din sectorul chimic din lume din punct de vedere al veniturilor, şi-a redus previziunile de profit în 2008 pentru a doua oară în ultimele două luni şi a anunţat că va reduce producţia, motivând decizia printr-un declin "masiv" al cererii în sectoarele cheie ale industriei.

Acţiunile BASF s-au depreciat cu 14,7%.

Titlurile companiilor miniere au urmat tendinţa de scădere a preţurilor la metale. Acţiunile BHP Billiton, Anglo American, Vedanta Resources, Lonmin, Kazakhmys, Xstrata, Antofagasta şi Rio Tinto s-au depreciat cu 6-18%.

Bursa din Londra a încheiat şedinţa de miercuri în declin accentuat, cu indicele Footsie-100 în scădere cu 4,82%, la 4.005,68 puncte, în timp ce la Paris, indicele CAC 40 a pierdut 4,03%, la 3.087,89 puncte.

Pe bursa din Frankfurt, indicele Dax a scăzut cu 4,92%, la 4.354,09 puncte.


Citeşte mai mult despre criza financiară internaţională pe www.lumeaincriza.ro

Sursa:NewsIn

 

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite