Acţiunile europene s-au apreciat până la cel mai înalt nivel din ultimele patru luni, sprijinite de titlurile din sectorul financiar şi încurajate de datele pozitive privind piaţa americană a muncii, scrie Reuters.
Indicele FTSEurofirst 300 a urcat cu 1,3%, la 858,12 puncte, până la cel mai ridicat nivel din 9 ianuarie. Creşterile vin în contextul în care titlurile băncilor HSBC, Standard Chartered şi UniCredit s-au apreciat între 4,4% şi 9,1%.
Pe marile pieţe, indicele FTSE 100 al bursei londoneze a urcat cu 1,37%, la 4.396,49 puncte, indicele Dax al pieţei germane de la Frankfurt, cu 0,57%, la 4.880,71 puncte, iar indicele CAC 40 al pieţei pariziene a avansat cu 1,81%, la 3,283.51 puncte.
Sursa: NewsIn





