money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursele europene închid pe verde, susţinute de sectorul de retail şi de cel farmaceutic

Publicat la 12.03.2009, 18:45:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursele europene închid pe verde, susţinute de sectorul de retail şi de cel farmaceutic

Indicele FTSEurofirst 300, al principalelor acţiuni europene, a avansat cu 0,5%, la 696,07 puncte, după ce a atins un nivel minim de 676,03 puncte. Indicele înregistrează, însă, o scădere cu 16% în acest an, după o coborâre de 45% în 2008.

Indicele STOXX 600 a înregistrat o creştere de 0,5%, la 167,10 puncte, companiile farmaceutice, de retail şi grupurile financiare înregistrând cele mai mari câştiguri.

Carrefour, cel de-al doilea retailer din lume, a înregistrat o apreciere a acţiunilor cu 5,7%, după ce a anunţat că vrea să reducă preţurile pentru a face faţă crizei economice, iar companiile Morrison şi Delhaize au afişat profituri peste estimări.

Indicele DJ Stoxx a avansat cu 1,7%, susţinut de aprecierea cu 4% a titlurilor Morrison şi cu 10,7% a titlurilor Delhaize.

"Sunt unii investitori care caută să cumpere active ieftine mizând pe revenirea acestora, chiar dacă aceştia nu reprezintă încă o majoritate în piaţă", a declarat Andrew Bell, şef de cercetare în cadrul Rensburg Sheppards.

Companiile farmaceutice au înregistrat cele mai mari câştiguri, susţinute de încheierea unui acord de fuziune între Roche Holding AG şi Genentech Inc.

Bursa din Londra a închis şedinţa de joi în urcare, indicele Footsie-100 avansând cu 0,49%, la 3.712,06 puncte. Bursa din Paris a închis, la rândul său, pe verde, indicele CAC 40 câştigând 0,75%, la 2.694,25 puncte. Indicele Dax, al bursei din Frankfurt, a închis, de asemenea, şedinţa în urcare, cu 1,1%, la 3.956,22 puncte. (NewsIn)

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite