Astfel, indicele FTSE-100, al bursei din Londra, a închis în uşoară creştere, cu 0,38% până la 5.296,38 puncte, iar indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a câştigat 0,41%, la 5.687,01 puncte, în vreme ce indicele CAC 40, al bursei pariziene, a coborât cu 0,05% la 3.806,01 puncte.
Datele Eurostat au arătat că Franţa, Germania şi zona euro per ansamblu au înregistrat creşteri trimestriale ale produsului intern brut (PIB) în perioada iulie-septembrie, pentru al doilea trimestru la rând, cu toate că ritmul a fost sub aşteptările pieţei.
În schimb, deficitul comercial al Statelor Unite s-a adâncit peste aşteptări în septembrie, cu 18% faţă de august, potrivit statisticilor publicate vineri de Departamentul Comerţului, ca urmare a unei creşteri puternice a importurilor. Raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, deficitul s-a redus însă cu 39%. Astfel, potrivit cifrelor ajustate la variaţiile sezoniere, deficitul din septembrie a fost de 36,5 miliarde dolari, în condiţiile în care analiştii mizau pe un deficit de 31,6 miliarde dolari.
Cu toate acestea, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a exclus vineri posibilitatea unei noi recesiuni în Statele Unite şi a anunţat că observă o revenire pe creştere a economiei la nivel mondial.




