Bursele europene au avut un început de an spectaculos în 2025, indicele Stoxx Europe 600 înregistrând o creştere de aproximativ 7% de la începutul anului. Mulţi investitori s-au orientat către Europa, văzând-o ca pe un refugiu faţă de incertitudinile politice şi evaluările ridicate ale pieţei americane. Însă analiştii avertizează că această creştere s-ar putea sprijini pe o ipoteză fragilă: ideea că actualul conflict comercial global este temporar şi nu va avea efecte economice de durată, transmite CNBC.
Strategii de investiţii atrag atenţia că, dincolo de optimismul pieţei, datele macroeconomice indică o realitate mai complicată. Rezerva Federală a SUA a revizuit în jos prognoza de creştere economică a Statelor Unite pentru 2025, de la 1,7% la 1,4%, după anunţarea noilor tarife impuse de preşedintele Donald Trump. Această încetinire a economiei americane – motorul economiei globale – este aşteaptat să aibă efecte şi asupra Europei.
Potrivit Bank of America (BofA), pieţele par să presupună că creşterea economică globală nu va fi afectată de noile tarife. Sebastian Raedler, şeful strategiei pe acţiuni europene al BofA, a declarat pentru CNBC că această presupunere este nerealistă.
El a subliniat că în luna mai companiile plăteau anualizat cu 190 de miliarde de dolari mai mult sub formă de taxe vamale faţă de sfârşitul anului trecut – echivalentul a 7% din profiturile corporative din primul trimestru. Aceste costuri nu au fost încă transferate consumatorilor, ceea ce înseamnă că marjele de profit sunt deja sub presiune, chiar dacă estimările pieţei se menţin la maxime istorice.




