Bursele internaţionale s-au apreciat puternic, joi, pe seama optimismului generat de efortul liderilor din toată lumea de a găsi o rezolvare a crizei economice, la summitul G20 de la Londra
Bursele din Europa, de pe Wall Street şi un indice al acţiunilor la nivel global au crescut cu peste 4%, iar un indice al titlurilor din pieţele emergente a crescut cu peste 6%.
Titlurile sectorului financiar s-au apreciat pe seama încrederii că economia globală se va îmbunătăţi.
"Încrederea investitorilor vine şi pe fondul reunii G20, care a lăsat sentimentul că vor fi făcute eforturi concertate de stimulare a economiei mondiale", a declarat şeful departamentului de cercetare al Williams de Broe, Jim Wood-Smith.
Indicele industrial Dow Jones a crescut cu 306,80 puncte (3,95%) la 8.068,40 puncte. Indicele Standard & Poor's 500 a câştigat 33,77 puncte (4,16%) până la 844,85 puncte. Indicele Compozit Nasdaq a urcat cu 70,96 puncte (4,57%) până la 1.622,56 puncte.
Indicele paneuropean FTSEurofirst 300 a câştigat 4,9% până la 781,48 puncte, dar a continuat să fie cu circa 6% mai scăzut decât era la începutul anului.
"În general, veştile despre discuţiile G20 au fost pozitive, iar Trichet vorbea la prânz despre posibilitatea unei reveniri în 2010", a adăugat Jim Wood-Smith. Euro s-a apreciat după ce Trichet a declarat că oficialii trebuie să ia decizii legate de măsurile "non-standard" şi că va da mai multe detalii după şedinţa de politică monetară a băncii centrale din mai.
"BCE este îngrijorată în continuare de stabilitatea monedei europene", a spus şeful departamentului de cercetare al GFT Forex din New York, Boris Schlossberg. "Nu vor să destabilizeze în niciun fel euro", a completat el. Euro s-a apreciat cu 1,91%, până la 1,3484 dolari, iar moneda americană s-a depreciat faţă de un coş al principalelor valute, indicele dolarului american coborând cu 1,45%, până la 84,185 unităţi.
Faţă de yen, dolarul s-a apreciat cu 0,88%, până la 99,41 unităţi. Obligaţiunile guvernamentale au continuat să se ieftinească. Petrolul s-a scumpit pe piaţa americană cu 4 dolari, la 52,41 dolari/baril.
Preţul aurului a scăzut şi mai mult, după ce premierul britanic Gordon Brown a spus că statele din G20 vor cere FMI să vândă aur pentru a continua finanţarea ţărilor sărace. Preţul aurului pe piaţa la vedere a scăzut cu 24,75 dolari, până la 901,65 dolari/uncie.
Bursele asiatice au atins vârful ultimelor trei luni, pe fondul aşteptărilor ca recesiunea din SUA să fi ajuns la nivel minim. Indicele Nikkei a urcat cu 4,4%, în timp ce indicele MSCI al Asiei Pacifice, excluzând Japonia, s-a apreciat cu 5,8% ca reacţie la informaţiile din G20.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.