Din 2003 si pana acum, actiunile burselor listate au crescut, in medie, de peste sapte ori, in timp ce indicele S&P500, care urmareste cele mai reprezentative 500 de actiuni de pe bursele din Statele Unite ale Americii, a crescut de 1,5 ori.
In aceeasi perioada, indicele BET, care urmareste cele mai lichide zece companii de pe piata romaneasca, a avut un avans de 4,11 ori.
Dintre cele opt burse luate in calcul de Business Standard, cea mai mare crestere a inregistrat-o Chicago Mercantile Exchange (CME Group), cea mai importanta bursa de derivate din lume, care a crescut de aproape 11 ori.
Pe de alta parte, Nasdaq-OMX s-a apreciat de 7,6 ori, in timp ce titlurile London Stock Exchange, cea mai mare bursa europeana de actiuni, se tranzactioneaza la un pret de 4,4 ori mai mare decat in 2003.Indicele FTSE/MV Exchanges Index, care urmareste evolutia actiunilor a 19 burse listate, a crescut de peste sapte ori, in ultimii cinci ani.
Titlurile Deutsche Boerse au avut un avans mai mic in ultimii cinci ani, acestea inregistrand o crestere de 4,78 de ori, ajungand, in prezent, la un pret de 94,02 euro pe unitate. In aceeasi perioada, Australian Securities Exchange a avut o crestere de 3,23 de ori, conform calculelor Business Standard.
Bursa de Valori Bucuresti a cumparat, din 2006, actiuni la New York Stock Exchange (NYSE), Euronext, London Stock Exchange, Deutsche Boerse si la OMX. “Noi am avut randamente de 30% la finele anului trecut, de pe urma investitiilor in titlurile burselor listate, dar asta in special din cauza ca am intrat la cumparare in anul 2006”, a declarat Stere Farmache, presedinte director general al BVB.
In ultimii ani, actionarii BVB au cochetat cu ideea listarii bursei la bursa, insa, pana acum, propunerea nu a fost aprobata.
Stere Farmache este de parere ca si in acest an ar putea fi reluata in discutie la Adunarea Generala a Actionarilor ideea de listare la bursa.
“Ideea de listare poate fi pusa din nou in discutie, insa, in acest moment, bursa nu are nevoie de o majorare de capital. De obicei, companiile se listeaza atunci cand au nevoie de capital, insa, in de-cursul anilor, BVB a acumulat suficient capital pentru a-si permite investitii fara a apela la majorare de capital”, a declarat Farmache.
In ultimul timp, tot mai multi investitori s-au aratat interesati de actiunile BVB, cateva zeci de investitori cumparand actiuni ale operatorului bursier.
Investitiile in actiunile burselor au fost mai profitabile decat cele in companiile listate Sursa: Bloomberg
Profit
|
Bursa
|
De cate ori a crescut
|
|
Australian Securities Exchange
|
3,23
|
|
CME Group
|
10,88
|
|
NASDAQ-OMX
|
7,57
|
|
London Stock Exchange
|
4,38
|
|
OMX
|
6,53
|
|
Deutsche Boerse
|
4,78
|
|
Bursa Malaysia
|
2,71
|
|
FTSE/MV Exchanges Index
|
7,37
|
|
* Variatia fatã de aprilie 2006
|
|
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.