"Economia noastră traversează o perioadă de incertitudine", fiind afectată de criza imobiliară, de scăderea ritmului de creare de noi locuri de muncă şi de costurile ridicate ale energiei, a spus Bush, adăugând însă: "Pe termen lung, americanii pot avea încredere în creşterea noastră economică".
În ultimele săptămâni, ameninţarea unei recesiuni americane a semănat panică pe pieţele bursiere din lume.
"Nu cred că va fi recesiune", declarase Bush pentru postul de televiziune ABC cu câteva ore înainte de discursul despre starea naţiunii.
Şeful statului cu prima economie mondială a cerut Congresului să evite tentaţia de a face adăugiri planului de relansare economică în valoare de 150 de miliarde de dolari, spunând că acest lucru ar amâna şi chiar pune în pericol acordul convenit săptămâna trecută de Casa Albă şi liderii Congresului. Planul constă în reduceri fiscale pentru contribuabili şi companii pe care Bush le doreşte permanentizate.
Preşedintele a avertizat că îşi va folosi dreptul de veto pentru a bloca orice lege care ar prevedea creşterea impozitelor.
Bush a cerut legislativului să aprobe un acord de liber-schimb cu Columbia, subliniind beneficiile comerţului pentru economia naţională.
Incertitudinile economice au depăşit recent războiul din Irak pe lista motivelor de îngrijorare ale americanilor.
Sursa: NewsIn
Bush admite o perioadă de incertitudine pentru economia americană, dar este optimist
Publicat la 29.01.2008, 07:45:08
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
