‘‘Apreciem contributia militara a Albaniei’‘, a declarat presedintele american G. W. Bush in conferinta de presa organizata la Tirana de catre premierul albanez Sali Berisha, citat de CNN. Oficialul american a sosit duminica dimineata in capitala micului stat balcanic si a fost intampinat ca mult entuziasm de catre cetatenii albanezi, cu stegulete americane si urale, vazand in George W. Bush un fel de salvator national.
‘‘Statele Unite sunt cheia balantei puterii in lume si, pentru o tara mica precum a noastra, o vizita ca aceasta este un lucru minunat. Ei (americanii - n.r.) ne vor ajuta in eliberarea Kosovo. America este fantastica!’‘, spunea Lufti Zeneli, un locuitor al Tiranei, citat de Reuters. Pe tot parcursul vizitei sale de sapte ore, presedintele american a fost ovationat puternic de albanezi si salutat cu 21 de salve de tun, in contrast cu protestele intampinate la Roma, in Italia, precum si in Germania, ca urmare a activitatilor militare americane din Irak si Afganistan. (Leonard Ancuta)


