Compania Oltchim a anunţat miercuri că este interesată de preluarea în întregime a rafinăriei Arpechim Piteşti, după ce activitatea acesteia a fost sistată ieri de către autorităţile de mediu.
“Suntem interesaţi să cumpărăm rafinaria Arpechim în întregime, în măsura în care Petrom este dispusă să vândă, nu numai partea de petrochimie”, a declarat pentru Business Standard, Constantin Roibu, managerul general al combinatului Oltchim.
"Suntem dispuşi să plătim valoarea de piaţă a Arpechim-ului", a mai precizat acesta.

