“Primul val al crizei a fost resimtit deja, in cazul produselor de folosinta indelungata si foarte indelungata, proprietati imobiliare si automobile, iar in momentul de fata, Romania se afla la al doilea nivel al efectelor crizei. In perioada urmatoare, ne asteptam la o scadere a pietei de electrocasnice, de produse IT si de mobila, prinse in al doilea val”, explica pentru Business Standard Ionut Pascu. El se asteapta ca, de anul viitor, pe lantul activitatilor economice, criza sa se propage in valul al treilea, la nivelul produselor de baza, alimentare si nealimentare, ajungand in piete precum retailul sau industria alimentara. “In Vest, criza a fost constientizata la inceputul acestui an, dar efectele asupra pietei de bunuri alimentare si cosmetice au fost resimtite abia in al patrulea trimestru”, potrivit consultantului de la Roland Berger, care estimeaza ca modelul dupa care s-a manifestat criza in Occident va fi replicat si in Romania.
Teoria prezentata de consultantul de la Roland Berger este confirmata, pana acum, de evolutiile din economia reala. Piata imobiliara si cea auto resimt deja efectele crizei prin scaderea cererii, producatorul de automobile Dacia anuntand o reducere cu 13,1% in primele zece luni, fata de perioada similara a anului trecut, in timp ce intreaga piata de autoturisme noi a scazut cu 5,7%, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA). “Prin luna iunie a anului viitor, vom asista la primele falimente in industria auto”, este de parere Alin Tapalaga, directorul Porsche Inter Auto, divizia de retail a celei mai mari afaceri de import auto de pe piata, Porsche Romania.
Business Standard: Primul val de criză a lovit. Vine al doilea!
Publicat la 01.12.2008, 06:58:45
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
