Propunerile de modificare ale Codului BVB se referă la întocmirea planului de afaceri pentru o durată de 3 ani, în loc de 2 ani cum este in prezent, ca o condiţie pentru admiterea şi promovarea la Categoria 1.

Pentru menţinerea în Categoria 1 acţiuni, s-a propus ca valorile a doi indicatori de lichiditate să fie modificate, şi anume valoarea numărului mediu zilnic de tranzacţii care este în prezent de 5 tranzacţii, să fie înlocuită cu 25 tranzacţii/zi, iar valoarea medie zilnică a tranzacţiilor de 25 mii/zi să fie înlocuită cu 40 mii lei/zi.

Aceiaşi doi indicatori de lichidate au fost propuşi pentru a fi modificaţi şi la Categoria 2 acţiuni, după cum urmează: valoarea numărului mediu zilnic de tranzacţii de 2 tranzacţii/zi să fie înlocuită cu 5 tranzacţii/zi, şi valoarea medie zilnică a tranzacţiilor de 2 mii lei/zi să fie înlocuită cu 5 mii lei/zi.

O altă propunere se referă la introducerea unei noi condiţii de promovare la Categoria 1 acţiuni, care să stipuleze obligaţia emitentului care solicită promovarea de a avea, la momentul dezbaterii cererii sale, valorile indicatorilor de lichiditate superioare celor prevăzute în reglementările BVB curente cu, de exemplu, 10-30%.

Se doreşte introducerea unei condiţii de promovare şi menţinere în Categoria 1 acţiuni prin care emitenţii să declare că s-au conformat cu 14 principii din cele 19 principii ale Codului de Guvernanţă Corporativă pe parcursul ultimului an calendaristic.

Pentru admiterea, promovarea şi menţinerea la tranzacţionare în Categoria 1 acţiuni s-a propus ridicarea pragului de 8 mil. euro, capitaluri proprii sau capitalizare, la valoarea de 30 mil. euro.

O altă propunere se referă la introducerea unui document suplimentar numit „Memoriu de prezentare”. Acesta va conţine date cu privire la reprezentativitatea emitentului pentru domeniul său de activitate, aprecierea activităţii şi calităţii managementului, potenţialul de creştere şi dezvoltare, comportamentul managementului faţă de acţionari, politica de repartizare a profitului şi cea de dividend.


Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB