Pe piaţa reglementată, indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la Bursă, a avansat cu 0,42%, până la 4.834 de puncte, iar BET-C a crescut cu 0,50%, până la 2.858 de puncte.
În cazul BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare, săptămâna s-a incheiat cu un uşor minus, de 0,12%, pe fondul pierderilor înregistrate de SIF Moldova, de 1,04% şi, de SIF Transilvania, de 0,41%. SIF 5, care conduce în topul lichidităţii, a stagnat la un preţ de 1,24 lei per titlu. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a avut cel mai mare avans, de 0,65%.
BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,30%, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a câştigat 0,53%. Cea mai mare lichiditate de pe piaţa reglementată a fost înregistrată de tranzacţiile cu acţiunile SIF Oltenia , care au atins 1,96 milioane de lei, adică aproape 35,8% din rulajul total cu acţiuni de pe piaţa reglementată. Titlurile SIF2 au ocupat locul secund, cu aproape 600 de mii de lei, sau 11%, închizând la un preţ de 0,95 de lei pe titlu.
BVB închide indecis, pe un rulaj redus la jumătate faţă de şedinţa precedentă
Publicat la 09.07.2010, 15:52:37
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
