Titlurile din sectorul petrolier au atras în perioada 14 - 18 aprilie schimburi de 18,47 milioane lei - aproximativ 12% din lichiditatea pieţei.
Acţiunile Petrom Bucureşti (SNP) au avut cel mai bun rulaj din acest sector şi al patrulea din piaţă, cu schimburi de 16,57 milioane lei - 11,19% din valoarea rulajului bursier, fiind ajutate şi de o tranzacţie negociată (deal) în şedinţa de vineri, în valoare de 875.700 lei. "Petrom beneficiază mai ales de un context favorabil în ceea ce priveşte business-ul datorită ultimelor evoluţii pe piaţa petrolului (acest lucru fiind certificat şi de estimările de profit net din bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pentru anul 2008)", arată o analiză a Intercapital Invest.
Preţul unei acţiuni SNP a crescut cu 6,51% faţă de săptămâna anterioară, de la 0,43 lei la 0,4580 lei, după ce a beneficiat de recomandarea "cumpără" din partea analiştilor ING Bank. "La nivelul sectorului petrolier s-a consemnat o evoluţie divergentă, Petrom apreciindu-se pe baza recomandării de cumpărare primită din partea unei case de brokeraj, în timp ce Rompetrol a evoluat în sens invers din aceeaşi cauză", a mai declarat în cursul săptămânii analistul Virgil Livanov.
Astfel, titlurile Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) s-au prăbuşit cu 16,42%, de la cotaţia de 0,0731 lei/acţiune, înregistrată în 11 aprilie, până la 0,0611 lei în şedinţa de vineri, iar lichiditatea a fost de numai 1,9 milioane lei (1,28% din schimburile bursei).
Titlurile Socep Constanţa (SOCP) au avut o lichiditate săptămânală bună, de circa 15,06 milioane lei (10,17% din schimburile de pe Bursă), după ce în şedinţa de vineri au fost transferate circa 33,57 milioane de acţiuni, reprezentând 9,8% din capitalul social, prin intermediul a trei tranzacţii speciale, cu o valoare cumulată de 13,85 milioane lei (3,84 milioane euro). Acţiunile Socep au închis vineri la cotaţia de 0,3630 lei, cu 3,71% mai sus decât în şedinţa din 11 aprilie, când erau cotate la 0,35 lei/acţiune.
Pe secţiunea obligaţiunilor, tranzacţiile în săptămâna 14 - 18 aprilie au însumat 1,37 milioane lei (379.409 euro), după ce în săptămâna anterioară schimburile cu aceste instrumente financiare cu venit fix s-au ridicat la 200.093 lei (54.515 euro). Astfel, în şedinţa de marţi a fost realizată o tranzacţie cu 6.000 obligaţiuni emise de Banca Comercială Română (BCR09), în valoare de 592.900 lei. Schimbul a fost realizat la cotaţia de 96 lei/obligaţiune.
De asemenea, în şedinţa de miercuri, a fost transferat un pachet de 350 de obligaţiuni ale Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (IBRD09), pentru suma de 336.124 lei, iar în şedinţa de joi a fost transferată o obligaţiune a International Leasing (YTLS10), pentru suma de numai 47,78 lei.
În ultima şedinţă a săptămânii au fost transferate două pachete de obligaţiuni, unul de 3.400 bond-uri emise de primăria municipiului Timişoara, care au însumat 346.135 lei şi un pachet de 1.050 obligaţiuni emise de primăria Alba Iulia, în valoare de 96.750 lei.
Pe sectorul instrumentelor derivate, prima săptămână în care s-au tranzacţionat contracte la termen (futures) pe activul suport al acţiunilor a adus o lichiditate de numai 241.775 lei (66.804 euro). "La derivatele de la BVB marea problemă este pasul de cotare prea mare, de 0,01 lei, mai ales că produsele futures sunt cu precădere pentru speculatori. Putem spune că acest pas de tranzacţionare este o greşeală de strategie", a declarat pentru NewsIn, Florin Cătinaş, broker la WBS România.
Derivatele pe activul suport al acţiunilor SIF Oltenia (SIF508JUN) cu scadenţa în iunie au atras cea mai mare lichiditate în perioada 14 - 18 aprilie, de 170.025 lei, după ce au fost încheiate 121 de contracte. SIF508JUN au fost cotate în şedinţa de vineri la 2,83 lei, cu 0,02 lei mai mult decât în şedinţa din 14 aprilie.
În schimb, derivatele pe acţiunile Petrom (SNP08JUN), tot cu scadenţa în iunie, au încheiat săptămâna în stagnare, la cotaţia de 0,43 lei, după ce au fost încheiate 100 de poziţii, în valoare de 43.000 lei. Derivatele pe SIF2 (SIF208JUN) cu scadenţa în iunie au fost cotate la 2,30 lei, pe fondul unui rulaj de 28.750 lei, după ce au fost încheiate 25 de contracte.
Sursa: NewsIn
BVB: Titlurile din sectorul petrolier au atras 12% din lichiditatea pieţei
Publicat la 20.04.2008, 14:43:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
