Integrarea in Uniunea Europeana va impinge Bursa de Valori Bucuresti intr-una din zonele de influenta ale marilor piete de capital europene. Este efectul regionalizarii, prin care Uniunea Europeana urmareste sa dezvolte o piata de capital unica.
Urmarind evolutia indicilor bursieri, inainte si dupa momentul integrarii Poloniei, Ungariei si Cehiei, se observa ca acestia au fost influentati in sens pozitiv . Exceptie a facut indicele bursei Slovace , unde cresterea puternica a fost resimtita abia de la inceputul anului 2005.
Evolutia burselor din Polonia, Ungaria si Cehia, ar putea avea o relevanta sporita pentru evolutia bursei romanesti dupa aderare.
Pina la momentul integrarii in Uniune, cele trei burse erau intr-o perioada de apreciere sustinuta, tendinta care a inceput inca din primul trimestru al anului 2002. Ulterior, variatiile au fost destul de asemanatoare. In ultima parte a lunii aprilie, indicele bursei de la Budapesta, cel al bursei de la Warsovia si al bursei de la Praga, au inregistrat o plafonare a cresterii, exprimand o stare de asteptare.
De altfel, apatia, si chiar corectia usoara ce a urmat ulterior, sunt explicabile partial, prin faptul ca, dupa momentul integrarii, structura investitorilor de pe pietele autohtone s-a modificat. In perioada dinaintea integrarii, cea mai mare parte a investitorilor de pe pietele de capital ale celor trei tari, erau fonduri de investitii cu un caracter mai pronuntat speculativ , care au in general investitii in economii in curs de dezvoltare.
Dupa momentul integrarii, fondurile respective au parasit categoria pietelor emergente ,care si-au pierdut din volatilitate si din potentialul de castig. Locul lor la cumparare a fost luat usor fie de companii straine care au urmarit preluare celor autohtone, fie de fonduri de interesate de investitii pe termen lung
.Dupa ziua oficiala a integarii acestor state in Uniune, piata a suferit un recul destul de mare, de 10-12%. Pana la sfarsitul anului insa, fata de minimele inregistrate dupa 1 mai 2004, indicele pietei ungare a castigat peste 42%, cel al pietei cehe s-a apreciat cu circa 38%, iar al pietei poloneze cu 20%.
Stabilitatea economica si siguranta investitiilor, conferite de apartenta la un cadru juridic si economic matur, si bine structurat, supervizat de institutiile Uniunii Europene, are un aport deosebit la aprecierea indicilor bursieri. Momentul integrarii dupa experienta tarilor vecine ar putea aduce o continuare a trendului ascendent dupa o scurta perioada de plafonare, sau chiar de corectie.
Prin urmare, piata bursiera romaneasca a fost considerata in permanenta ca facand parte din zona euro preturile ar putea sa aiba in acest moment deja incluse o mare parte a cresterilor prezumate a se produce post integrare.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.