money.ro
Piețe financiareMoney.ro

BVB va tranzacţiona, în perioada 15-18 noiembrie, drepturi de preferinţă emise de New Europe Property

Publicat la 11.11.2011, 15:59:43

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BVB va tranzacţiona, în perioada 15-18 noiembrie, drepturi de preferinţă emise de New Europe Property

Principalele caracteristici ale emisiunii de drepturi de preferinţă emise de către New Europe Property Investments plc. sunt următoarele: simbol: NEPR01, ISIN: IM00B510GN84, valută de tranzacţionare şi decontare a tranzacţiilor: RON, bloc de tranzacţionare: un drept de preferinţă, preţul de tranzacţionare: exprimat cu două zecimale.

 

Potrivit documentului de prezentare a drepturilor de preferinţă, a fost anunţat pe Serviciul de ştiri privind bursa de valori (SENS - serviciul de ştiri operat de Bursa de Valori din Johannesburg), Serviciul pentru informaţii de reglementare (RIS) autorizat de Bursa de Valori din Londra şi pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) la data de vineri 28 octombrie 2011 că organele statutare NEPI, respectiv Consiliul de Administratie NEPI au decis să deruleze o ofertă de drepturi pentru acţionarii NEPI în vederea colectării a 40 milioane euro.

 

Acţionarii NEPI înregistraţi în România vor avea dreptul să primească 16,14242 drepturi de preferinţă pentru 100 acţiuni NEPI deţinute la 7 noiembrie 2011. Drepturile de preferinţă şi acţiunile care fac obiectul ofertei de drepturi vor fi disponibile pentru tranzacţionare după cum urmează: drepturile de preferinţă cu privire la noi acţiuni NEPI vor fi disponibile pentru tranzacţionare între 15 noiembrie 2011, inclusiv şi 18 noiembrie 2011, inclusiv, sub codul BVB: NEPR01 şi codul ISIN: IM00B510GN84; şi noile acţiuni NEPI vor fi disponibile pentru tranzacţionare de la 7 decembrie 2011.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite