Monnaie de Paris propune înlocuirea bancnotei de 5 euro cu o monedă. Reforma monetară va aduce economii de miliarde de euro zonei euro, consideră instituția franceză.

Monetăria din Paris îndeamnă statele UE să pună în circulație o monedă de 5 euro care să înlocuiască bancnota de aceeași valoare.

"Dacă toate bancnotele de 5 euro vor fi convertite în monede, zona euro ar putea economisi 10 miliarde de euro", - citează Le Point pe șeful Monnaie de Paris, Christophe Beaux.

Printre avantajele reformei acesta a numit durabilitatea metalului - monede se pot afla în circulație până la 40 de ani, în timp ce bancnotele se uzează în circa un an, necesitând înlocuirea.

 

Citește și: Leul, la cel mai scăzut nivel din această lună

 

Christophe Beaux a prezentat această propunere la reuniunea de la Bruxelles, la care au participat reprezentanți ai țărilor din zona euro, ai Băncii Centrale Europene și instituțiilor financiare din Europa. Până la sfârșitul anului 2013 Comisia Europeană trebuie să prezinte un plan pentru reducerea costurilor cu tipărirea de bani europeni.

Astfel, Monnaie de Paris a reluat propunerea pe care a făcut-o în urmă cu doi ani și care a eșuat pentru că nu a găsit înțelegere la partenerii din UE. Principalul critic al ideii baterii unei monede de 5 euro și renunțarea la hârtiil a fost Banca Centrală Europeană.