Numai că, remarcă economistul BNP Paribas, Clemente de Lucia, cererea din partea ţărilor central şi est europene, parteneri comerciali importanţi ai zonei eeuro, rămâne foarte slabă, din cauza problemelor economice cu care acestea se confruntă.
"Numărul revenirilor europene vine din creşterea exporturilro şi dacă ne uităm al datelel din trecut în ceea ce priveşte statelel est europene acestea sunt parteneri importanţi prt zoan euro acuma ceste ţări suferă foarte mult din cauza problemelor economice, din cauza cererii domestice", a declarat Clemente de Lucia.
Clemente de Lucia se aşteaptă ca monedele ţărilor din Europa Centrală şi de Est să continue să se slăbească în faţa euro şi a dolarului.
"Monedele europene suferă cu adevărat din cauza unor puternice influenţe şi nu ne aşteptăm la vreo revenire din partea acestor ţări. Ele vor slăbi din nou în faţa euro şi în faţa dolarului", a mai precizat acesta.
Economistul pentru zona euro al BNP Paribas, se aşteaptă ca producţia industrială să crească în perioada imediat următoare, însă nu pentru mult timp. În opinia sa, la sfârşitul acestui an, sau cel mai târziu la începutul lui 2010, producţia industrială îşi va relua trendul descendent.
C. de Lucia: Ţările din zona euro se bazează pe exporturile în ECE
Publicat la 21.09.2009, 06:12:09
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
