money.ro
Actualitatemoney.ro

C.M. Nataţie: Cea mai mică diferenţă între primii doi clasaţi din istoria probei de 10 km

Publicat la 21.03.2007, 10:05:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
C.M. Nataţie: Cea mai mică diferenţă între primii doi clasaţi din istoria probei de 10 km
Rusul Vladimir Dyatchin şi germanul Thomas Lurz au revendicat victoria în proba de înot în ape deschise, distanţa 10 km, de la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Melbourne.

Finalul probei a fost electrizant, iar cei doi au terminat cursa aproape în acelaşi timp, fiind separaţi de doar şase sutimi de secundă. Cel mai strâns finish din istoria campionatelor mondiale de nataţie a fost decis în urma analizei fotografiilor, iar rusul Dyatchin a cules laurii victoriei.

Dyatchin a adus a doua medalie de aur a Rusiei în proba de înot 10 km, după ce la feminin câştigătoarea a fost Larisa Ilchenko.

Vladimir Dyatchin, 25 de ani, mai are în palmares o medalie de aur la Campionatele Mondiale, câştigată în 2003 la Barcelona.

Timpul acestuia în proba de 10 km de la Melbourne a fost de 1:55:32.52, iar cel al germanului de 1:55:32.58.

"Am simţit că am fost primul, dar nu am fost sigur" a declarat Dyatchin după cursă. Un alt conaţional, Evgheny Drattsev, a câştigat medalia de bronz, cu timpul de 1:55:47.31.

Marele învins, Thomas Lurz, a fost foarte dezamăgit după aflarea rezultatului final, mai ales din cauza diferenţei foarte mici la care a pierdut, însă a pus eşecul pe seama oboselii acumulate în proba de cinci km, câştigată duminică.


Sursa: www.melbourne2007.com

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite