money.ro
Actualitatemoney.ro

Cacealmaua liberala

Publicat la 04.07.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cacealmaua  liberala

Inainte ca premierul sa anunte aceasta intentie, laudabila altfel, daca ar putea fi sustinuta financiar, PSD a fost "despotul intelept" care a intors mana la spate executivului PNL cu ajutorul unei figuri numite motiune de cenzura. Initiativa PSD a fost una de‑a dreptul hilara.

Propunerea acestui partid era ca majorarea pensiilor sa fie realizata folosind ca sursa de finantare Fondul Proprietatea. Adica, banii sa vina de la ceva ce inca nu exista, iar atunci cand va exista, va trebui sa indeplineasca un cu totul alt rol - acela de despagubire al unor pensionari care au trait si continua sa traiasca in saracie.

Daca "indrazneala" PSD nu mai reuseste decat sa starneasca zambete amare, chiar si in randul pensionarilor, graba PNL-ului de a intra in acest joc devine de-a dreptul caraghioasa, dar si foarte serioasa.

Fondul Monetar a criticat, aproape imediat, intentia Guvernului de a majora pensiile, aratand pericolul care planeaza asupra inflatiei si asupra deficitelor externe. Presedintele Traian Basescu va solicita Executivului sa ii demonstreze care vor fi sursele de finantare pe care le va folosi.

Cuvantul folosit de presedinte pentru intentia Guvernului a fost "cacealma". Romania nu poate fi inca pe picior de egalitate cu state precum Germania, unde cheltuielile pentru pensii se ridica la 10% din Produsul Intern Brut, dintr-un motiv foarte simplu - pentru ca nu isi permite.

Guvernul sustine ca "a analizat atent" si, prin majorarea pensiilor, nu se vor produce dezechilibre economice, nu va fi afectata stabilitatea macroeconomica... In plus, la fel ca si PSD, Guvernul Tariceanu se bazeaza pe ceva ce nu exista, adica pe un numar (prognozat) in crestere de salariati, pe majorari (estimate) de salarii, pe viitoarea crestere a Produsului Intern Brut. Toate acestea se pot sau nu produce.

Majorarea pensiilor a devenit un simplu element in strategiile de imagine ale PSD si PNL, in pregatirea campaniilor electorale de anul viitor. Cinismul Guvernului de a flutura prin fata pensionarilor diverse cifre, procente, sume, garantand pentru toate acestea doar cu prognoze si estimari depaseste tupeul PSD si "finantarile" propuse de acest partid.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite