„Nu mai este subaltern. Nu mi-a cerut consultanţă. Eu intenţionez să schimb legislaţia. Aceste lucruri se întâmplă în România pentru că e prea permisivă. Trebuie schimbată. Nu se prevede nicăieri în legislaţie ca funcţionarii pubici să nu poată să deţină părţi sociale sau să fie administrator la companii care dau consultanţă. Nu exista această interdicţie. Nu discutăm de o clauză de neconcurenţă”, a afirmat Adrian Câciu, vineri la Digi 24.
Chestionat dacă a fost realizat un audit, ministrul Câciu a precizat că a fost demarată o anchetă şi că există şi alte instituţii care verifică mai multe aspecte. Ministrul PSD a adăugst că, în prima şedinţă a Executivului, va avea un act normativ pentru acest lucru.
„Nu vreau să mai stăm doar să constatăm, că e plină România de constatări. Stăm, constatăm, vine DNA, ridică pe cineva, constatăm un caz, ne oripilăm cu toţii, ne indignăm. Dacă noi nu înţelegem că legislaţia trebuie întărită şi anumite chestiuni trebuie făcute aşa cum trebuie, pentru că până la urmă este o morală civică. Vreau să împing lucrurile, să nu fie vorba numai de consultanţă pe fonduri europene, ci şi pe fonduri guvernamentale, pentru că atunci când faci parte dintr-un aparat de stat se poate presupune că ai acces la o serie de date sau poate influenţezi anumite situaţii. E bine să prevenim, să nu se ajungă acolo. E ca şi borcanul cu miere, te poţi îngrăşa dacă îl laşi pe masă”, a completat Câciu.
El a mai afirmat că „95% din personalul MIPE este profesionist, cel mai bun personal din România”.



