„Nu există o gaură la buget. În primul rând, avem o încetinire pe încasările de la veniturile pe primul trimestru, în jur de 4,7 miliarde lei, faţă de estimat. Acum este şi o dinamică dintr-o anumită perspectivă a încasărilor la buget. Sunt foarte multe încasări care îţi vin în primul semestru mai spre sfârşit, în sensul în care impozitul pe profit se încasează în iunie, avem declaraţia unică pe impozitul pe venit. Adică sunt lucruri care se reglează, dar aşa cum am făcut şi anul trecut, pentru a putea să nu avem o mărire a deficitului, un avans al deficitului de aşa natură încât să nu comporte ajustări prea târziu, am luat o decizie în coaliţie, noi facem analiză trimestrială, iar decizia domnului prim-ministru şi decizia liderilor a fost să facem o ajustare pe cheltuieli. Acea ajustare, şi aici poate apare confuzia, este în valoare de circa 20 miliarde lei pe total buget consolidat al statului. Acum trebuie văzută şi din altă perspectivă – bugetul general consolidat al statului are o valoare de cheltuieli de 608 miliarde, deci acest 20 miliarde lei până la urmă e un 3,3%. Cred că şi statul poate pe anumite măsuri pe cheltuielile care nu sunt esenţiale să facă această ajustare. De altfel, domnul prim-ministru a transmis tuturor colegilor ca până mâine să transmită o serie de propuneri de soluţii privind ajustarea unor cheltuieli la care se poate renunţa. Aşteptăm să vedem cu ce se vine. Evident că se face o analiză şi un plan de acţiune, o ordonanţă de măsuri fiscal-bugetare”, a afirmat Adrian Câciu, marţi la Parlament, după participarea la „Ora Guvernului” în plenul Camerei Deputaţilor.
Chestionat de ce o reducere de 6%, ministrul Câciu a răspuns: „Propunerile pe care le vom trimite sunt la colegii mei în analiză în acest moment în Minister şi le vom trimite până mâine, aşa cum ne-a cerut domnul premier”.
„La final vom avea, vedeţi dumneavoastră, să nu facem confuzia între rectificare bugetară şi un plan de măsuri fiscal-bugetare. Nu va fi vorba de o rectificare bugetară la acest moment şi ceea ce noi intenţionăm este o ordonanţă de măsuri fiscal-bugetare care să conducă la realizarea unor economii la bugetul consolidat de stat de 20 miliarde lei”, a completat Câciu.
El a subliniat din nou faptul că nu vor fi tăieri de salarii concedieri şi nici nu se va umbla la investiţii, proiectele din fonduri europene şi PNRR, în vederea reducerii cheltuielilor la buget.


