Cadbury Schweppes Plc’s ar putea primi oferte in valoare de 15,8 miliarde de dolari (11,89 miliarde de euro) pentru unitatile sale producatoare de bauturi racoritoare din Statele Unite. Potrivit Reuters, cel putin doua grupuri de firme sunt interesate de aceasta achizitie. Primul grup include Bain Capital Partners, Thomas H. Lee Partners si TPG, in vreme ce al doilea este format din Blackstone Group, Kohlberg Kravis Roberts & Co. si Lion Capital. In februarie anul trecut, Lion si Blackstone au cumparat intreaga afacere cu bauturi racoritoare administrata de Cadbury in Europa, pentru 2,5 miliarde de dolari (1,88 miliarde de euro), aminteste Reuters. 7-UP, Dr. Pepper si Dry Ginger Ale sunt brandurile produse de unitatile care ar putea deveni obiectul acestei tranzactii. Cadbury a refuzat sa comenteze pe marginea acestui subiect. (M.P.)
Cadbury asteapta oferte de 15,8 mld. $
Publicat la 13.06.2007, 21:01:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



