Cadbury Schweppes doreşte să valorifice oportunităţile de comerţ oferite de piaţa dulciurilor din România şi să devină cel mai puternic producător pe acest segment, după preluarea a 93,3% din capitalul Kandia-Excelent, a declarat, vineri, directorul pentru Europa Cadbury Schweppes, Ignasi Ricou.
"România reprezintă o piaţă excelentă pentru noi şi, pentru moment, dorim să consolidăm ce am găsit la Kandia-Excelent. Vrem să consolidăm planurile de investiţii, dar şi brandurile, pe care abia aşteptăm să le adăugăm la portofoliul nostru", a spus Ignasi Ricou.
Acesta a precizat că nu se poate discuta încă despre o eventuală listare a Cadbury Schweppes la Bursa de Valori Bucureşti.
"Este prea devreme să discutăm despre listarea la bursă sau despre o schimbare de nume. Sigur lucru cert este că vom continua cu echipa actuală, dar utilizând experienţa noastră", a menţionat Ignasi Ricou.
Directorul general Kandia - Excelent, Sorin Alexandrescu, a anunţat, joi, preluarea de către Cadbury Schweppes, cea mai mare companie producătoare de dulciuri din lume, a companiei Kandia-Excelent.
"Previziunile financiare făcute rămân de bază pentru 2007, iar în momentul în care vom considera că acestea se vor schimba vom anunţa public. Important este să realizăm o analiză extrem de detaliată privind planul de integrare în Cadbury Schweppes. În ultimii patru ani am alocat până la 14 % din cifra netă de afaceri pentru comunicare şi vom continua în această direcţie şi în viitor", a spus Sorin Alexandrescu.
În ultima parte a şedinţei de tranzacţionare de vineri a Bursei de Valori Bucureşti au fost încheiate două tranzacţii speciale (Deal) cu peste 93,3% din capitalul companiei Kandia Excelent, pentru suma totală de 326,45 milioane lei. Tranzacţiile au fost încheiate la preţul de 2,90 lei pe acţiunie, cu 14,71% sub valoare cu care compania a încheiat şedinţa anterioară.
În prima tranzacţie, Meinl Bank AG a vândut proximativ 9,16% din acţiunile Kandia-Excelent. Ulterior, Axis Investments Ltd, a vândut 101,52 milioane de acţiuni, 84,16% din capitalul social al companiei. Cumpărătorul a fost Cadbury Schweppes potrivit informaţiilor publicate de casa de brokeraj Prima Transaction.
Compania Kandia-Excelent a afişat un profit net în primele trei luni ale anului de 6,56 milioane lei (1,95 milioane euro), de 4,85 ori mai mare decât în perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterii afacerilor. Cifra de afaceri a companiei în primele trei luni a fost de 32,35 milioane lei (9,6 milioane euro), în creştere cu 16% faţă de perioada similară a anului trecut, când compania a afişat o cifră de afaceri de 27,87 milioane lei.
Kandia-Excelent şi-a propus pentru anul în curs un profit net de 8,85 milioane lei, de trei ori mai mic decât în 2006, şi o cifră de afaceri de 153 milioane lei, în creştere cu 25% faţă de anul trecut. Investiţii companiei propuse pentru 2007 se ridică la 4,63 milioane euro.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.