Cadoul otrăvit făcut de bănci românilor! Se pot trezi pe mâna recuperatorilor
Publicat la 11.02.2020, 07:00:21
Sute de mii de români au "beneficiat" în perioada de boom de asigurări de risc financiar sau, mai popular, asigurări de credit. Acest produs era prezentat de către bancă drept o facilitate. În realitate, aceste asigurări, aproape dispărute între timp de pe piață, au ajutat oamenii doar să ia un credit mai mare, peste posibilități, și băncile să își recupereze banii chiar și atunci când creditul devenea restant. Astăzi, la ani de zile după perioada de boom, încă mai apar oameni căutați de firmele de recuperare, în baza respectivelor polițe.
Cine își aduce aminte de perioada "exuberanței iraționale" a anilor 2004-2008 își aduce sigur aminte și de asigurările care însoțeau aproape orice credit de consum acordat în acea perioadă. Au fost încheiate atunci sute de mii de astfel de polițe, ele fiind atașate, pentru cel puțin doi ani, aproape tuturor creditelor de consum acordate de băncile din România. Deși era prezentată de bancă drept un avantaj pentru consumator( motiv pentru care uneori era oferită, gratuit, în cadrul unor promoții pentru credite) această asigurare avantaja defapt exclusiv banca.
Articolul integral pe ECONOMICA.NET
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
