Era anul 1530, când un armean pe numele său Avedis Carabelaian ajungea la poarta sultanului Soliman Magnificul, conducătorul Imperiului Otoman. Armeanul era angajat în serviciul de protocol al sultanului, însărcinat să prepare cafeaua. Reţetele sale unice, moştenite din tată în fiu, aveau să schimbe istoria. La Înalta Poartă, Carabelaian a cunoscut o pe Roxelana, o prinţesă de neam slav ajunsă prizonieră în haremul sultanului. Frumuseţea şi isteţimea o ajutaseră pe Roxelana să intre rapid în graţiile sultanului, dar puterea deplină a căpătat o după ce i a servit acestuia o cafea aromată luată de la armeanul Carabelaian. Se spune că de atunci cafeaua a ocupat un loc de frunte la Înalta Poartă, iar sultanul a dat o lege prin care nici unui bărbat nu îi va fi permis să se însoare dacă nu este capabil să asigure cafeaua soţiei lui.
Aşa îşi începe povestea Gheorge Florescu, celebrul cafegiu al Bucureştiului de altădată, acum proprietarul primului magazin de cafea gourmet din Capitală. Deschis în iulie 2010, „Delicatese Florescu“ este mai mult decât un magazin, este visul de o viaţă al celui care a lucrat în domeniul comerţului cu cafea timp mai bine de 40 de ani.
Povestea. Despre primul contact olfactiv cu aroma cafelei proaspăt prăjite, Florescu povesteşte în „Confesiunile unui cafegiu“, cartea sa de memorii publicată în 2008.





