Trotter Restaurant inaugureaza, in statiunea Mamaia, a patra cafenea Cafepedia a retelei, dar prima in franciza, in urma unei investitii de 100.000 de euro. Aceasta este un proiect-pilot pentru lansarea francizei Cafepedia. Cafeneaua este situata pe plaja, in nordul statiunii Mamaia, si are o suprafata de 500 de metri patrati. Costurile investitiei vor fi amortizate la finele sezonului estival din 2009, aceasta cafenea avand un caracter sezonier, din cauza amplasamentului pe litoral.
Catalin Mahu isi propune ca, pana la finele acestui an, sa ajunga la un numar de sase cafenele, estimand o cifra de afaceri de peste un milion de euro pentru afacerea Cafepedia. Trotter Restaurant detine, pe langa cafenelele Cafepedia, si reteaua La Mama, cu sapte restaurante.
In luna iunie a acestui an, Trotter Restaurant a lansat si franciza pentru restaurantele La Mama, care va fi acordata numai pentru amplasamente din afara Bucurestiului, intentionand ca, in urmatorii cinci ani, sa ajunga la o retea de 50 de francizati.
De asemenea, Ymax Premier Team, broker de credite bancare cu cea mai extinsa retea nationala, intentioneaza sa se extinda in Bucuresti, Pitesti, Ploiesti, Slatina, Rm. Valcea, Alexandria, Giurgiu, Calarasi, Slobozia, Iasi, Bacau, Piatra Neamt, Botosani, Vaslui, Tulcea, Timisoara, Oradea, Sibiu, Tg. Mures, Bistrita, Sf. Gheorghe. Compania are deja 21 de puncte de lucru, dintre care 17 sunt deschise in sistem de franciza. Investitia intr-o franciza Ymax este cuprinsa intre 6.000-12.000 de euro, pentru orasele cu populatie peste 100.000 de locuitori, si intre 4.000-8.000 de euro, pentru orasele cu populatie sub 100.000 de locuitori.





