Directorul grupului de firme Selina, Călin Roman, cere Parchetului Tribunalului Bihor să fie audiat şi confruntat cu ministrul Dan Şova, care l-a denunţat pentru o presupusă tentativă de mituire a sa, iar reprezentanţii grupului spun că "nu a existat nicio discuţie în sensul oferirii vreunei sume".
Grupul de firme Selina - al cărui director general, Călin Roman, a fost denunţat de ministrul Dan Şova pentru o presupusă tentativă de mituire a sa - a transmis, joi seară, un comunicat în care se arată că informaţiile vehiculate nu sunt reale, în sensul că în timpul întâlnirii dintre Roman şi ministru, la Beijing, "nu a existat nicio discuţie în sensul oferirii vreunei sume de bani".
"În ceea ce priveşte informaţiile apărute azi (joi - n.r.), în mass-media, referitoare la o pretinsă tentativă de dare de mită, dorim să precizăm că nu a existat nicio discuţie în sensul oferirii vreunei sume de bani. În acest sens, ne-am pus la dispoziţia organelor de anchetă penală, solicitând audierea de urgenţă pentru orice fel de clarificări ar fi necesare în vederea lămuririi acestei situaţii", se arată în comunicat.





