money.ro
Actualitatemoney.ro

Calm si tranzactii reduse pe piata valutara

Publicat la 25.02.2008, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Calm si tranzactii reduse pe piata valutara

 “Nu am mai vazut demult atat de mult calm, cu tranzactii intre 3,6630 si 3,6660 lei/euro. S-a potolit si forintul, care parca si-a gasit un nivel de echilibru”, a declarat dealerul Bancii Comerciale Carpatica (BCC), Florin Constantinescu, pentru NewsIn. Jucatorii din piata valutara se asteapta la interventii in piata ale BNR, in cazul in care cursul va atinge valori peste limita admisa de catre Banca Nationala.

Asemenea interventii au existat si saptamana trecuta, chiar daca ele nu au fost asumate de BNR, spun dealerii valutari.

“Interventiile guvernatorului Bancii Nationale, Mugur Isarescu, care a sustinut obiectivitatea caderii leului, discursul primului ministru si scaderea tot mai accentuata a increderii investitorilor in economia nationala au dus leul pana in zone apropiate de 3,6900. Fara indoiala ca piata a reactionat si emotiv zilele acestea, au fost si intentii speculative, dar aprecierea euro a luat prin surprindere si jucatorii, si analistii, prin amplitudinea miscarilor intraday si aparenta lipsa de stiri locale care sa sustina aceasta volatilitate. Vineri am asistat la o interventie indirecta a BNR, dupa ce cursul euro/leu a atins, in doua ore de la deschiderea sedintei de tranzactionare, nivelul inregistrat la sfarsitul lui decembrie 2005”, se arata intr-un raport intocmit de analistii Libra Bank.

Forintul, tinta unor speculatii intense saptamana trecuta care s-au resimtit si pe piata romaneasca, se tranzactiona intr-o banda ingusta ieri-dimineata, de putin peste 263,50 unitati/euro.

Pe pietele internationale, dolarul a oscilat ieri intre 1,4795 si 1,4838 dolari/euro, iar dobanzile interbancare la depozitele pentru o zi, de tip overnight, se mentineau la circa 10% pe an, usor peste nivelul dobanzii-cheie.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite