Președintele Federației de Natație și Pentatlon Modern a primit premiul „Voință de Campion” la Gala organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin.
Camelia Potec a lăsat pentru câteva ore costumul office pentru o rochie de seară superbă pe care a îmbrăcat-o cu ocazia Galei „Women in Economy. Beyond Borders”, eveniment care a avut loc la Ateneul Român. Președintele Federației de Natație și Pentatlon Modern a primit premiul „Voință de Campion”.
Campioana olimpică de la Atena din 2004 a fost premiată alături de alte 19 doamne din sfere diferite de activitate, care au reușit să facă performanță anul trecut, în domeniul de activitate pe care îl reprezintă.
„Ca sportivă de performanță, mi-am dorit să câștig locul întâi, asta fac și acum din spatele cortinei, ca manager. Sunt la al treilea mandat și dacă vorbim de sportul general, poate România nu mai ocupă locuri fruntașe, dar vă pot spune cu mândrie că înotul este pe acea rampă pe care ne-am dorit-o și pe care am estimat-o. Se vorbește din ce în ce mai mult în România și în lume despre sportivii noștri, România a revenit pe harta performanței în înot cu cei doi sportivi, David Popovici și Robert Glință” – Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.





