Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri bugetare, prin instituirea unor derogări de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, în sensul în care, în anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pot fi alocate, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale ordonatorilor principali de credite.
De asemenea, proiectul instituie derogări de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. a) şi c) şi art.26 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 69/2010, respectiv de la art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (5) şi Anexa nr. 1 din Legea nr. 360/2022, în sensul în care, cu fondurile suplimentate în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat la titlul „Cheltuieli de personal” este majorat plafonul nominal al cheltuielilor de personal al bugetului de stat, precum şi plafonul nominal şi cel exprimat ca procent în Produsul Intern Brut al bugetului general consolidat.
Reprezentanţii USR s-au opus, la votarea acestui proiect de lege şi consideră că este „inacceptabilă guvernarea prin decret şi ca PSD-PNL să folosească un fond destinat cheltuielilor urgente sau neprevăzute pentru privilegii şi pentru a cârpi un buget mincinos”, precizează partidul, într-un comunicat de presă.
„Într-o democraţie, legile se respectă. Dar cu domnul Ciolacu la Palatul Victoria, România nu mai este o democraţie. Ordonanţa votată astăzi de PSD-PNL are derogări de la două legi – Legea finanţelor publice şi Legea responsabilităţii fiscal-bugetare – ca să poată fi utilizat Fondul de rezervă pentru a face orice. În teorie, avem nişte legi care previn acest şvaiţer bugetar, această debandada, dar ele sunt modificate de un guvern căruia nu-i pasă absolut deloc de respectarea legii. Ordonanţa şi votul de aprobare a ei subliniază mesajul că actualul Guvern nu va respecta nicio lege a statului român şi că orice va putea călca în picioare o va face”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, conform sursei citate.

