Camera superioară a Parlamentului britanic a declarat miercuri că lansează o anchetă privind vehiculele electrice (EV), care va examina abordarea guvernului de a elimina treptat modelele pe combustibili fosili, infrastructura de încărcare şi eliminarea vehiculelor electrice la sfârşitul vieţii acestora, transmite Reuters.
Guvernul Regatului Unit a anunţat interzicerea vânzării de noi modele de maşini numai pe combustibili fosili până în 2030 şi a vehiculelor hibride care au atât o baterie mare, cât şi un motor cu ardere, până în 2035.
Comisia pentru mediu şi schimbări climatice a Camerei Lorzilor a declarat că scopul anchetei este de ”a înţelege modul în care guvernul îşi va atinge obiectivul de decarbonizare a maşinilor şi camionetelor în Marea Britanie”.
Accentul principal va fi pus pe maşinile de pasageri şi pe barierele în calea atingerii obiectivelor guvernamentale.





